Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, vineri, 30 august 2024, ora 15:00, în sala Regina Maria,s-a desfășurat vernisajul expoziţiei de fotografie "Între cer şi pământ" semnat de artiștii vizuali Szeremi Julia și Dragoș Georgescu. In cadrul evenimentului interpreta, Mercédesz Szlivka, studentă la belcanto, în Cluj Napoca, a susținut un recital.
Dragoș Georgescu – fotograf Distincţii: A.Fiap (Artist du Fédération Internationale de l’Art Photographique)
„Nu mă consider un artist, mai degrabă un fotograf de memorii. Particip la saloane de fotografie naţionale şi internaţionale, nu pentru laude şi premii, ci pentru a primi feedback constructiv cu privire la lucrările mele, pentru a înţelege unde excelez şi unde se pot aduce îmbunătăţiri. Mă străduiesc constant să evoluez. Lucrările mele au fost prezentate în multe ţări din întreaga lume, atât în cadrul unor expoziţii personale, cât şi colective”
Szeremi Julia – artist plastic „Ador să creez! Lucrez cu pasteluri, cărbune, culori acrilice şi ulei, punând în valoare culoare, texturi şi impact emoţional în peisajele mele. Am experimentat de asemenea cu modelajul şi sculptura în săpun. Am avut câteva expoziţii în oraşul natal, împreună cu alţi tineri artişti. Am creat lucrări pentru diverse specificaţii ale clienţilor, picturi, schiţe, desen abstract, logo-uri şi numeroase decoraţiuni interioare. Ca fotograf, m-am specializat în tehnici ale macro fotografiei, pentru a scoate la iveală aspecte ascunse ale universului pe care îl iubesc.”